Guvernul pregătește accizarea vinurilor

La 12 aprilie 2019 a fost publicat proiectul hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 1100/2000 (vezi aici). Eu am aflat despre aceasta de pe bizlaw.md.

Proiectul pare a fi unul în susținerea producătorilor de vinuri și alte produse alcoolice, după cum este scris și în nota informativă. Însă, după o examinare amănunțită iese la iveală o mișcare urâtă din partea Executivului.

Așadar, conform proiectului, vinul se va considera ”producție alcoolică”.

Dacă luăm Codul fiscal al RM, producția alcoolică este supusă accizării, poziția tarifară 2208 – ”Alcool etilic nedenaturat cu tărie alcoolică sub 80% vol.; distilate, rachiuri, lichioruri şi alte băuturi alcoolice”. Cota pentru 2019 este de 99,36 lei/litru de alcool absolut, iar pentru anul viitor este de 104,33 lei/litru alcool absolut.

Eu sper că producătorii vor reacționa la acest proiect de lege.

Termenul pentru comentarii și dezbateri este 22 aprilie 2019.

Sliding Sidebar