112 moldovenesc nu este mai breaz cu localizarea

112 din Moldova a venit cu niște precizări după cazul tragic din România, dar puțini din presă și-au pus mintea la contribuție, pentru a se descurca dacă noi stăm mai bine la capitolul privind localizarea apelurilor de urgență.

Astfel, cei de la 112 MD spun că la noi există 3 metode de localizare:

  1. telefonia fixă – după adresa unde acest telefon este instalat;
  2. telefonie mobilă – terminale cu sistem de operare Android;
  3. telefonie mobilă – altele decât Android.

În cazul telefoanelor fixe este clar, dar nu se precizează cum sunt localizate radiotelefoanele, adică receptoarele care pot funcționa la o distanță mai mare de lângă terminalele fixe. Iar aici e despre acele apeluri de urgență care pot fi date de la o distanță anumită. Însă, cei de la 112 susțin, că oricum ar putea fi localizate aceste receptoare în baza unor formule și ținându-se cont de undele laterale sau verticale.

În cazul terminalelor cu sistem de operare Android este clar, ba chiar este foarte bine că aceste telefoane pot fi localizate mai rapid datorită tehnologiilor Google, iar din acest motiv am și eu cel puțin un terminal cu un așa sistem de operare.

Dar cel mai grav este în cazul apelurilor de urgență de pe terminalele cu alte sisteme de operată. Iată în acest caz 112 nu precizează cât de exactă este localizarea și care este aria de reflectare după procedura CELL ID. Or, acest sistem este utilizat inclusiv și în România, iar rezultatul… l-am aflat cu toții.

Ce este CELL ID?

Mai simplu, CELL ID este spațiu, fie circular, dreptunghi sau pătrat, care are acoperire cu telefonie mobilă. Spațiul se formează reieșind din numărul de antene instalate de către operatorii de telefonie mobilă, de suprafața acoperită de aceste antene, de numărul de persoane și de obstacolele aflate în fața undelor radio emise de aceste antene.

După cum mi-au spus cei de la 112, serviciul nu știe suprafața acestor CELL ID, iar această informație este deținută doar de către operatorii de telefonie mobilă.

Astfel, dacă la câteva localități este instalată o singură antenă, CELL ID este mai mare, iar localizarea în cazul apelurilor de urgență este mai grea, dar este mai ușoară dacă CELL ID este mai mică, iar din această celulă s-a făcut apelul de urgență.

De exemplu, în satul natal Orange practic nu are acoperire, fiind activ doar apelul de urgență prestabilit în telefon. Astfel, dacă fac un apel de urgență din dormitorul părinților, acolo unde Orange nu are acoperire, dar nici Moldcell, șansele să fiu găsit în termen scurt sunt minime, poate chiar deloc.

În acest context, vreau să mai tai din elanul celor de la 112 MD, care au reacționat prompt, dar puțin manipulator, precum și vreau să dau peste nas presei, deoarece au făcut un copy/paste la horă fără să se descurce în cele comunicate de către acest serviciu nou din Republica Moldova.

Dar eu sunt încrezut, că 112 MD se va perfecționa, iar datorită operatorilor de telefonie mobilă vor fi mult mai operativi în situațiile de urgență fără locația indicată de către apelant.

Concluzie: Nu stăm mai bine cu localizarea, ba chiar suntem în aceeași situația cum este și România.

Site Footer

Sliding Sidebar

Urmărește-mă

Despre mine

Despre mine

Sunt un om liber, iar aceasta spune totul.

Instagram Slider

  • Bun dimineaa!
  • Am dus raa la balt
  • Gustarea de la ora 5
  • Culegem maline
  • Prima zi la grdini