Vadim Brînzan ar trebuie să fie întors familiei lui din SUA

Noul ministru al Economiei nu încetează să se ”afirme” în cadrul Guvernului Maia Sandu. A început-o cu asfaltarea pășunelor, a continuat-o cu motivarea de ce oamenii trebuie să scoată din buzunare mai mulți bani pentru energie și gaze, după care a ieșit în fața presei și l-a lăudat inclusiv pe miliardarul american Nat Rothshild – cumpărătrul firmei care gestionează Aeroportul Internațional Chișinău. Dar aceasta nu este tot! Brînzan a reușit chiar și să vadă cu Nat Rothshild, sau cu un reprezentant al său, pentru a pune la punct tranzacția de preluarea a Avia Invest, fiind implicată și Maia Sandu în cel mai direct mod, după cum o confirmă comunicatul de ieri al companiei Avia Invest și cel al Guvernului.

Brînzan dă dovadă de implicare în niște scheme străine nouă, dubioase, dar și păguboase pentru Moldova. La fel, Brînzan încearcă să manipuleze opinia publică și tot acuză în stânga și dreapta fosta guvernare, dar nu face nimic altceva decât să ducă la capăt niște procese care sunt în avantajul anumitor grupuri de interese, în speță grupului Șor și al americanului Nat Rothshild.

În aceste condiții se cere în mod imperativ o demisie de onoare din partea acestui reprezentat al diasporei în Guvernul Maia Sandu. În caz contrar se impune o destituire înainte de împlinirea celor 100 de zile al noului Executiv, pentru a salva țara de un individ care una spune și alta face.

Ca să nu piardă timpul, iată și câteva informații despre zborurile spre SUA… chiar pe 1 septembrie, să reușească să-și ducă apropiații la grădiniță, școală sau la facultăți…

Brînzan trebuie reunit cu familia lui din SUA, deoarece noi nu avem nevoie de un ministru care bagă cuțitul în coaste și-l răsucește pe întuneric până situația devine insuportabilă!

Site Footer

Sliding Sidebar

Urmărește-mă

Despre mine

Despre mine

Sunt un om liber, iar aceasta spune totul.

Instagram Slider

  • Culegem maline
  • Bun dimineaa!
  • Gustarea de la ora 5
  • Am dus raa la balt
  • Prima zi la grdini