Între ambițiile proprii și interesul cetățenilor, ce vor alege cei din PAS și PPDA?

Deși vor avea o majoritate confortabilă cu democrații din PDM, cei din PSRM i-au invitat la putere și pe deputații din fostul Bloc ACUM, fiind înaintată o singură condiție.

După cum spun socialiștii, se vrea o continuare a guvernării în baza Acordului PSRM-ACUM, din septembrie 2019, care acoperă interesele tuturor cetățenilor, fiind un document dintre stânga socialistă și dreapta proeuropeană.

Mai mult, PSRM transmit că aspirațiile la valorile europene nu sunt o problemă pentru ei, mai ales ca există Acordul de Asociere cu UE. Totuși, spun socialiștii, trebuie să avem o colaborare bună cu toți vecinii, dar și cu Rusia.

După cum menționează solii PSRM, se vrea o colaborare largă în interesul cetățenilor, iar scopurile și ambițiile politice trebuie să fie puse pe locul doi.

În acest context, liderii PAS și PPDA sunt puși în situația să decidă dacă vor să aibă o activitate în folosul oamenilor sau dacă vor să facă politică de dragul nu știm cui și să se conducă de propriile ambiții.

La capitolul condiții, PSRM cere componentelor fostului Bloc ACUM să renunțe la orice colaborare cu Grupul Plahotniuc-Șor (Grupul Pro Moldova și Fracțiunea Șor).

Menționez că PSRM și PDM au ajuns la o înțelegere despre formarea unei coaliții de guvernare, iar astăzi a avut loc prima ședința oficială privind elaborarea noului Acord, ce va avea la bază Acordul PSRM-ACUM, din toamna 2019.

Nu în ultimul rând, invitația PSRM pentru componentele fostului Bloc ACUM este și un semnal puternic pentru partenerii externi, cărora le-a fost transmis mesajul clar de formare a unei coaliții lărgite, iar Guvernul să se conducă de principiile negociate anul trecut și agreate de către toate Ambasadele acreditate la Chișinău, în special de cea americană și Delegația UE.

Site Footer

Sliding Sidebar

Urmărește-mă

Despre mine

Despre mine

Sunt un om liber, iar aceasta spune totul.

Instagram Slider

  • Anotimpul culorilor i al florilor
  • stmacas staiacasa
  • Ne dm cu sania
  •  Tata aici ce schie?  Milka  Mama nu